Băbeasca Gri, o mică comoară românească în Japonia

Este modest și așezat, cam ca japonezii cumsecade. Nu sare în față și nu se crede mai presus de mâncarea pe care o însoțește cu sobrietate. E prieten de nădejde al peștelui și crevetelui. Merge al naibii de bine cu ebi furai-ul japonez, dar și cu pastele pe bază de sos de roșii și cu mai toate felurile de pizza. Iar prețul, pe măsura modestiei, să îl poată încerca oricine...

Cam așa ar putea începe povestea vinului Monșer Băbească Gri. Dar câți dintre noi cunoaștem oare istoria zbuciumată a soiului de struguri Băbească Gri? Sunt convins că mulți iubitori ai vinului nici nu au auzit de acest soi.  Ei bine, vă voi spune o scurtă poveste despre soarta-i tumultoasă în speranța că îl veți invita într-o bună zi pe masa dumneavoastră și îi veți transmite povestea și altor iubitori ai vinului. ​

Băbească Gri - Huși

Băbeasca Gri a apărut în lumea strugurilor în anii 70 în Odobești. A apărut printr-un fel de accident providențial, fiind o mutație genetică a soiului cu o istorie mult mai veche, Băbească Neagră. A fost descoperit și selecționat în 1975 de Dr. Gheorghe Popescu, în cadrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobești. Întroducerea lui în marea familie a soiurilor românești ar fi trebuit să fie prilej de bucurie însă la vremea respectivă partidul nu l-a considerat demn de promovare și a plantat în loc te miri ce. Că deh, ce nevoie aveam noi atunci de promovarea unui soi original românesc? Mama Rusie consuma oricum orice, nu era nevoie să ne batem capul cu soiuri „pretețioase”.  Așa că Băbeasca Gri, a rămas părăsită și uitată, un orfan al neamului struguricesc. Supraviețuia pe ici pe colo, ascunsă în câte-un hectar de vie uitat în cine știe ce coastă de deal. De cele mai multe ori proprietarii de Băbească Gri nici nu știau că au Băbească Gri în vie. A intrat pentru zeci de ani în uitare. Nimeni nu îi mai rostea numele și nimeni nu și-l dorea. 

Apoi a venit 1989. Viile au început să fie retrocedate. Privații au început să reînvețe arta vinului și să încerce să recreeze identitatea noastră de mare țară producătoare de vin. La un moment dat, frații George și Lucian Neacșu de la compania Senator, au cumpărat în zona Dealurile Hușilor mai multe parcele de vie. Iar una dintre ele era plantată cu Băbească Gri, un strugure care aproape că ieșise din peisajul viticulturii românești. A lipsit atât de mult de pe mesele românilor încât unii se îndoiau până și de existanța lui. Spuneau că-i o găselință, că nu există acest soi.  Dar iată că Dealurile Hușilor mai păstrează într-o coastă o parcelă de numai trei hectare. Trei hectare care bucură câțiva consumatori din România care îl cumpără mai mult din curiozitate. Însă cele trei hectare de Băbească Gri își găsesc pe deplin menirea în Orientul Îndepărtat, pe mese joase, alături de preparatele preferate ale japonezilor. Aici este privit ca un diamant de bijutier, rotit în pahar să își elibereze mai bine aromele plăcute de cireșe albe, adulmecat cum se cuvine, mai ceva ca o mostră de parfum scump și sorbit cu plăcere de buzele gheișelor.

Un vin își împlinește menirea în momentul în care un om îl privește, îl ia de pe raft și îl duce acasă. Aici în Japonia, soiul Băbească Gri se simte împlinit, se simte iubit, se simte ca acasă, după decenii întregi de pribegie. Monșer Băbească Gri este unul dintre cele mai apreciate vinuri românești din Japonia. 

Băbească Gri

Băbească Gri

Băbească Gri

PS: le mulțumesc lui George și Lucian Neacșu de la compania Senator că în ciuda tuturor dificultăților întâmpinate de-a lungul anilor s-au încăpățânat să salveze acest soi și să îl readucă în atenția iubitorilor de vin.