Mica Românie din Japonia

M-am trezit la 4 dimineața. Adormisem mult după miezul nopții și eram cam somnoros dar nu puteam să plec în Matsuyama cu cămășile necălcate. Nu mai aveam nici măcar una așa că nu am avut de ales. Pe la 5 terminasem de călcat, îmi făcusem bagajul și eram gata de drum. Avionul pleca în jur de 8 așa că puteam liniștit să îmi beau cafeaua de dimineață în cafeneaua mea preferata din Aeroportul Haneda, cea din fața porții de îmbarcare nr. 73.

Am luat trenul până la aeroport. Fiind foarte devreme, trenul nu era aglomerat așa că mi-am permis luxul de-a-mi scoate cartea din geantă pentru 30 de minute, cât ținea călătoria. „Despre bucurie în Est și în Vest”, de Andrei Pleșu. Auzisem de această mică colecție de eseuri de la un prieten și am fost curios așa ca am cumparat-o anul trecut. Titlul mi s-a părut oarecum apropiat de următoarea temă pe care o voi aborda la „cursul de de inițiere în limba și cultura română” așa că am ales-o pentru această călătorie. Nu îmi mai permit să citesc decât pe avion sau pe tren așa că o profesie care presupune multe călătorii îmi vine bine. La cursul de limba română voi vorbi despre diferențele culturale dintre Europa de Est și Europa de Vest așa că speram să găsesc idei interesante în această carte.

Japonezii mei adoră asemenea teme „complicate”. De multe ori temele mă depășesc dar discuțiile din timpul cursului și cele din timpul băutei de după curs sunt de-a dreptul superbe. Există mereu o oarecare discrepanță între modul în care privesc eu lucrurile și modul în care japonezii analizează cele prezentate de mine dar tocmai această discrepanță devine sarea și piperul cursului. 

Am ajuns repede în Haneda. Azi nu a sărit nimeni în fața trenului. Mai am aveam o oră de stat în cafenea. Perfect. L-am lăsat pe Pleșu urmând să mai stau de vorbă cu el în avion. Am scos laptopul. Am scos telefonul din buzunar și m-am conectat la lume. Un lux de care mă bucur rar. Aveam un mesaj pe line. Era vechi de câteva zile. Nu l-am observant pentru că intru rar pe line. Era de la Vali. De fapt nu era un mesaj ci o poză cu un articol recent din ziarul Nikkei (Nihon Keizai Shinbun). Scria de succesul Dacia în Europa. Un succes românesc într-un ziar japonez. Bun! Chiar dacă articolul era mai vechi, ziua începea bine. Prima frantură de ceva românesc. Am sorbit cu poftă din cafea. Lucrez cu vin dar sunt dependent de cafea. Sunt vinovat până în măduva oaselor de acest viciu. 

„Răsfoind” prin mesaje am auzit dintr-o dată o melodie familiară. O știam! Era în engleză dar nu contează. Era muzică românească în aeroportul Haneda din Tokyo! A doua frântură de ceva românesc. Am terminat cafeaua cu voie bună și m-am îmbarcat zâmbind. Poate prea tare pentru cei din imediata mea vecinătate.

Locul meu era C 11. Însoțitoare de zbor zâmbitoare ca de fiecare dată. Decolăm. Nu am încă voie să scot laptopul iar „bucuria din Est și Vest” era la nord de mine, în bagajul la care acum nu puteam să umblu. Am început să răsfoiesc din revista aceea care se găsește în buzunarele scaunelor din avioane. Am răsfoit până m-am oprit. „Monumentele UNESCO din România” era titlul articolului care m-a făcut să mă opresc. A treia frântură românească. Un articol superb.

Nu am menționat încă dar mergeam în Matsuyama pentru o degustare de vin românesc. Aceasta era „frântura” românească de pe ziua de azi la care am contribuit și eu, ajutat evident de echipa din Yokohama și de domnul Hirano, vechiul nostru client și noul nostru partener din prefectura Ehime. La fel ca la fiecare degustare de până acum, aveam emoții. Pentru mine era al doilea eveniment din Matsuyama. Primul a fost organizat anul trecut cu sprijinul JSA (Asociația Somelierilor din Japonia). Al doilea acum. Eram convins că degustarea va fi ultima frântură românească pe ziua respectivă dar seara s-a dovedit mult mai darnică. La degustare au participat oameni cu proiecte serioase legate de România. Îmi închipuiam că se va discuta despre vinuri și despre mâncare dar s-a ajuns mult mai departe, mica mea Românie din Japonia crescând din ce în ce mai mult. S-a discutat despre înfrățirea universității Ehime cu universități din București și Cluj, de înfrățirea orașului Matsuyama cu orașul Cluj-Napoca, de plantarea a 500 de sakura într-un parc din Cluj, de intensificarea promovării culturii românești în prefectura Ehime, despre concursul de haiku câștigat de un român, despre pasiunea lui Naoko, cea care ne-a încântat cu muzică tradițională din Okinawa, pentru muzica lui George Enescu și despre mica Românie formată din toate frânturile adunate pe parcursul unei zile perfecte.

Ziua următoare am plecat spre Toyohashi (prefectura Aichi), locul unde în luna octombrie urmează să deschidem un nou magazin de produse românești. Micul univers românesc din Japonia crește puțin câte puțin. Și parcă devine din ce în ce mai frumos.