Politica la Japonezi

28 august, 2013, Istanbul, Turcia

Sunt unele lucruri despre care în Japonia nu prea se vorbește. Voi face marele păcat de a scrie despre un lucru care nu ocupă mințile niponilor decât într-un dozaj discret și, așa cum le stă lor bine, eficient. Voi scrie despre politică. 

Se știe prea bine că pentru mulți dintre români politica este o preocupare  de zi cu zi, intensă, discutată, aplaudată, huiduită, dezbătută frenetic și uneori trăită cu o absurditate maniacală. Preocuparea românilor pentru politică se reflectă și în numărul mare de știri de la televizor. Când ajung în România mi se întâmplă să dau o ”tură de telecomandă” și să observ că sunt mai multe canale de televiziune care emit în principal știri. Știri care se repetă din oră în oră ca un disc stricat. Majoritatea știrilor sunt de natură politică. Știri dezolante care  îmi dau o senzație depresivă. Foarte multă ceartă, dezbatere bezmetică, lipsă de politețe de-a dreptul isterică, politicieni care răspund la injurii tot prin injurii, oameni puși mereu pe harță și împărțiți în diferite cete la ale căror războaie absurde și de prost gust presa vibrează cu exaltare și servește publicul împărțit și el în găști de simpațizanți sau antipatizanți, cu politică românească pe pâine. Oamenii de rând petrec mult prea mult timp în fața televizorului și se lasă de bunăvoie agresați de presa bezmetică, în continuă căutare de dezbateri aprinse și pline de ridicol și veșnic adulmecând după scandal de prost gust. Chiar și cei care pe undeva ar vrea să schimbe ceva aleg finalmente să se bălăcească impasibili în ciorba tranzițională românească.

Dar să vedem cum este percepută politica în Japonia. Politica în perspectiva niponă mi se pare mai aproape de ceea ce putem numi normal. Deși cu imperfecțiunile de rigoare, politica japoneză intră în viețile oamenilor altfel decât la noi. Politica, locul ei în societatea japoneză și modul în care aceasta este percepută îmi dau senzația că trăiesc într-un mediu social sănătos, eficient, cu puține frici și cu isteria practic inexistentă. În viața cetățeanului japonez politica se face simțită discret, într-un dozaj echilibrat și se limitează la strictul necesar. Ca un vaccin pe care trebuie sa îl iei din când în când. Japonezul de rând, când merge la o bere, nu vorbește despre politică, nu își beștelește politicienii (nici chiar când aceștia fac gafe) iar ziarele nipone se limitează la o relatare obiectivă a evenimentelor fără a căuta sau fabrica circul și spectacolul de dragul ratingului. Urmărirea vieții politice nu se transformă într-o ocupație zilnică, nici măcar săptămânală. A nu se înțelege că japonezii nu sunt interesați de cum ține mediul politic frâiele legilor și ale funcționării instituțiilor de stat. Ci doar că sunt conștienți de faptul că mediul politic nu definește în totalitate nici țara, nici individul. Japonezul este suficient de inteligent să înțeleagă faptul că politica nu crează ci vaccinează când este nevoie, marele mecanism al societății cu toate componentele lui, mari sau mici. Mediul economic este nu neaparat independent de mediul politic dar cu siguranță nu își pune bazele în acesta. Cu alte cuvinte, mediul economic nu s-ar prăbuși la o criză a mediului politic și nici nu ar evolua spectaculos în perioadele în care țara se bucură de stabilitate politică. Mediul economic și mediul politic se întrepătrund, dar nu exagerat. Acțiunea politicului asupra economicului și socialului este naturală, discretă, nespectaculoasă. Nici politicienii nu fac spectacol din politică și nici japonezii de rând nu își bat capul să pună nefericirile din viața lor pe seama mediului politic. Am întâlnit oameni atât de desprinși de scena politică încât nu cunoșteau numele primului ministru japonez. Nu este nici ignoranță nici lipsă de interes. Este pur și simplu înțelegerea faptului ca politica nu este totuna cu viața. Politica se face simțită doar când este nevoie, nu în mod continuu. La fel ca toate celelalte organisme și mecanisme care compun societatea japoneză și care se întrepătrund, nu mult dar eficient, organismul politic japonez nu prea se face simțit. Este acolo, dar nu te împresoară și nu te obligă să participi la niciun circ televizat. 

Desigur, japonezii nu sunt un popor apatic. Merg la vot și își aleg aleg politicienii. Dar odată ce i-au ales, își asumă responsabilitatea de alegători pentru omul votat. Da, există conceptul de responsabilitate de alegător. Japonezii de regulă nu atacă cu intensitate și efervescență un om ales prin vot.  Nici presa nu atacă politicienii fără motive serioase. Oamenii politici sunt lăsați să iși facă treaba iar alegătorii își fac la rândul lor treaba pe bucățica lor de societate. Atât mediul politic cât și oamenii de rând sunt în egală măsură servitori ai societății din care fac parte.  Nu există harță, dejecție și dezmăț nici de-o parte nici de cealaltă. 

Politica în Japonia, pentru majoritatea cetățenilor, funcționează undeva în decor, de cele mai multe ori în mod protector. Nu devine subiect de discuții aprinse, viciu sau obsesie mai mult sau mai puțin patologică. La televizor nu se fac dezbateri politice isterice. Tânărul angajat japonez muncește, citește, învață, socializează și își cultivă neostentativ micile plăceri pe care le are.  Nu prea mai are timp de politică dar asta nu il privează de capacitatea de a analiza bine scena politică japoneză atunci când merge la vot. Și nu va spune niciodată nimănui cu cine a votat și nici nu va întreba pe nimeni acest lucru.

Pe scurt, se pare că japonezii au idee despre ce este important și ce nu. Despre ce lucruri merită atenția lor și despre ce lucruri contribuie benefic la dezvoltarea lor ca persoană. Despre lucrurile în care merită să îți investești entuziasmul și despre lucrurile care nu merită să îți alimenteze ura. Par a fi perfect conștienți că înlocuirea televizorului cu o carte,  a ziarului cu un manual, a beștelirii permanente a clasei politice cu entuziasmul de a nu avea nevoie de politică în viață ci de inițiativă sunt lucruri care alături de cumpătare și moderație pot duce la o înțelegere mai bună a rostului fiecărei zile.

Japonezii nu sunt sclavii problemelor mici, a valorilor strâmbe sau a politicii. Mi-aș dori să greșesc dar am impresia că noi suntem. Politica este cum este dar nu ne îndreptățește să demolăm complet respectul pentru instituții, să beștelim și să injurăm tot ce mișcă sau să ne lăsăm atrași de vulgaritatea care se desfășoară nestingherită pe ecranele televizoarelor.  Este nevoie de o schimbare dar schimbarea nu poate începe de sus. „Peștele se împute de la cap dar se curăță de la coadă” zice o vorbă din popor. La nivel individual trebuie să începem să alegem cum ne administrăm vaccinurile și cum le alegem pe cele necesare de cele dăunătoare.  Și în alegerea acestor vaccinuri să nu ținem cont de altceva decât de bună-cuviință și puțină demnitate. Atât în politică cât și în viața de zi cu zi.