ȘEZI BLÂND ȘI... VEZI CARE-I DIFERENȚA!

Lucrez cu lumea magică a vinului de aproape 10 ani și încet, încet încep să îi înțeleg tainele și să mă îndrăgostesc din ce în ce mai mult de tot amalgamul de cultură, pasiune, arome și povești care se ascund vin. Desigur, mai este mult de explorat, mult de înțeles, mult de citit și de ascultat dar, cu un dram de optimism, pot spune că sunt pe drumul cel bun. Însă recent, am decis să intru puțin și în lumea altor băuturi tradiționale românești. Prin urmare, împreună cu colegii mei de la Euro Asia Trading, am decis să introducem și altfel de „tradiții româneaști îmbuteliate” pe piața japoneză. Făcând acest pas am realizat însă pentru prima dată cât de puține știu de fapt despre băuturile tradiționale românești, altele decât vinul. Mi s-a întâmplat să fiu chiar rușinat de întrebarea unui client japonez care, curios fiind, m-a întrebat de diferențele dintre țuică, palincă, horincă și vinars. 

Aveam doar o idee vagă dar nu am reușit să îi dau un răspuns satisfăcător. Era clară diferențierea între vinars și celelalte băuturi însă la detaliile care diferențiază de exemplu țuica de pălincă m-am cam impotmolit. Știam că sunt băuturi naturale din fructe și că se folosește cuvântul pălincă doar în Transilvania. Evident, clientul meu nu s-a arătat foarte mulțumit de răspunsul meu șovăielnic așa că i-am promis că voi studia mai atent problema și voi veni cu răspunsuri. Vorba aia, omul cât trăiește învață așa că m-am pus pe cercetat și învățat. ​

Nu mică mi-a fost surpriza când, încercând să găsesc niște definiții ale băuturilor tradiționale am găsit... un adevărat talmeș-balmeș. Ceea ce credeam că se va termina în câteva ore de studiu pe internet s-a transformat în zile bune în care am așteptat răspunsuri de la oameni care lucrează în domeniu. Răspunsurile erau bune, doar că... nu semănau unele cu altele. Păreri multe, documentare puțină. Fiecare cu varianta lui, fiecare cu povestea lui, însă tot nu se potriveau una cu alta așa că într-un final am ajuns la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, lucru pe care trebuia să îl fac de la bun început! Definițiile oficiale sunt cam stufoase, sunt însoțite de foarte multe reglementări și se adresează în primul rând producătorilor de băuturi tradiționale. Dar, mi-au fost de mare ajutor și pot spune că am reușit să îi explic clientului meu japonez diferența dintre țuică, pălincă, horincă și vinars iar acesta s-a declarat în sfârșit mulțumit. Și ca să nu țin doar pentru mine și pentru curiosul meu client japonez, am făcut un mic ghid care sper să fie de folos amatorilor de tării tradiționale românești :)

---

1. Țuică

Țuica este o băutură alcoolică tradițională românească obținută exclusiv prin fermentarea alcoolică și distilarea prunelor. Orice băutură obținută din alt fruct nu poate fi numită țuică. Fermentarea se poate face numai în căzi de lemn, cuve tradiționale sau, în anumite zone, în vase de inox. Distilarea se face în cazane de cupru sau instalații de distilare iar produsul distilării trebuie să aibă arome caracteristice provenite de la prune. Dubla distilare este permisă și poate fi specificată pe eticheta produsului final. În funcție de durata de învechire, denumirea produsului „țuică” poate fi înlocuită cu denumirile: „țuica bătrână” obținută din distilate învechite minimum 3 ani sau „țuica extra” obținută din distilate învechite minimum 7 ani. Este foarte important de știut că legislația nu permite folosirea de produse îndulcitoare, substanțe aromatizante, coloranți sau alcool provenit din alte surse, țuica fiind obținută exclusiv din prune, nimic altceva. Concentrația alcoolică a țuicii depinde foarte mult de tradiția zonei în care se obține însă trebuie să fie de minim 24%.  Depozitarea țuicii trebuie să se facă în butoaie din lemn, în sticlă sau inox, alte materiale nefiind permise. Țuica se produce în toate regiunile din România. 

---

2. Horincă

Horinca este țuică obținută în regiunea Maramureș. Denumirea de horincă este caracteristică zonei Maramureș, fiind o denumire recunoscută de lege, utilizarea acesteia fiind interzisă pentru băuturile obținute în alte regiuni. Este de fapt o garanție a faptului că băutura este maramureșeană. În ceea ce privește modul de obținere, învechire și comercializare, deși maramureșenii mândrii susțin că-i altă mâncare de pește, legea nu prevede nicio diferență între horincă și țuică.

---

3. Pălincă

Pălinca este o băutură alcoolică tradițională românească obținută exclusiv prin fermentarea alcoolică și distilarea unui fruct sau a unui amestec de fructe. Țuica poate fi obținută numai din prune însă pălinca poate fi obținută din: prune, corcodușe, mere, zmeură, mure, caise, piersici, pere Williams, coacăze roșii, coacaze negre, scorușe, soc, gutui și boabe de ienupăr (wow!!!). Fermentarea și distilarea se realizează la fel ca la țuică dar există mici diferențe în ceea ce privește tăria alcoolică maximă autorizată. Evident, mirosul și gustul produsului distilat e musai să fie caracteristic fructului din care s-a obținut. Asemenea țuicii, nici pălinca nu poate fi îndulcită artificial iar adaosurile de orice fel (coloranți, arome etc) sunt strict interzise. Concentrația alcoolică minimă permisă este de 40%. Depozitarea, păstrarea și învechirea produsului se realizeaza neapărat în vase din lemn, inox sau din sticlă. Cuvântul pălincă se folosește numai pentru băuturile obținute în Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș. ​

---

4. Vinars

Vinarsul este o bautură alcoolică tradițională românească obținută exclusiv prin distilarea vinului sau prin redistilarea unui distilat de vin. Cu alte cuvinte, este o băutură obținută (indirect) exclusiv din struguri. Distilarea se face în instalatii de distilare astfel încât produsul distilării sa aibă o aromă și un gust specifice vinului respectiv. Folosirea la fabricarea vinarsului a produselor îndulcitoare nu este permisă. Totuși, folosirea zahărului caramelizat este permisă dar numai în scopul de a adapta culoarea. De asemenea, în scopul de a îmbunatați calitățile de gust, culoare și miros se pot adăuga extracte naturale obținute din fructe și plante. Cupajarea este permisă de lege. Concentrația alcoolică trebuie să fie de minim 37,5%.  În funcție de durata de învechire, este admisă indicarea pe etichetă a perioadei de învechire, după cum urmează:

• V  = „vinars”, obținut din distilate învechite minimum un an
• VS = „vinars superior”, obținut din distilate învechite minimum 3 ani
• VSOP = „Very Superior Old Pale”, obținut din distilate învechite minimum 5 ani
• XO = „Extra Old”, obținut din distilate învechite minimum 7 ani

---

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea distilatelor tradiționale. Cine nu mă crede găsește ORDINUL nr. 368 din 13 iunie 2008 aici. În rest, ședeți blând și beț' pălincă... sau vinars... sau ce vă cade bine. Cu voie bună și chibzuială! :)

---

Atenție la legislația japoneză!

Pălinca, țuica și horinca se pot exporta în Europa, America și într-o mare parte a Asiei însă regulamentele japoneze privind conținutul de alcool metilic din băuturile spirtoase prezintă particularități care permit comercializarea acestor băuturi numai în anumite condiții. O lege intrată în vigoare în Japonia în anul 1954 (Legea privind siguranța alimentară nr. 182 / 15.07.1954) prevede o cantitate maximă de 1mg/cm3 de alcool metilic admisă în băuturile pentru consum, în timp ce Uniunea Europeana prevede o cantitate de 5mg/cm3. ​Spirtoasele tradiționale europene, printre care și pălinca, țuica sau horinca depășesc concentrația de 1mg/cm3, prin urmare legea japoneză nu permite comercializarea acestor băuturi decât pentru industria de patiserie. Importatorii de pălincă, țuică sau horincă sunt obligați să menționeze pe spatele etichetei în limba japoneză sintagma „produs pentru patiserie” pentru a atrage atenția consumatorului asupra faptului că în Japonia aceste băuturi nu sunt autorizate pentru consumul direct dar pot fi utilizate ca îngrediente în industria de patiserie. La nivel individual, aceste băuturi pot fi consumate pe proprie răspundere însă, în prezent, legea japoneză interzice comercializarea lor că băuturi de consum în sistemul horeca. Cu alte cuvinte, conform legii japoneze în vigoare, nu este ilegal ca aceste băuturi să fie consumate acasă, pe proprie răspundere și în cunoștință de cauză însă este ilegal să fie servite clienților din restaurante, baruri sau hoteluri. În aceeași situație se află și băuturile tradiționale ungurești (ex: palinka), franțuzești (ex: calvados) sau italienești (ex: grappa). 

Din fericire, vinarsul este un produs în conformitate cu legislația japoneză fiind singura băutură spirtoasă românească care poate fi comercializată în restaurante, baruri sau hoteluri din Japonia fără a încălca legislația în vigoare.