​Alb.Negru.

O fotografie în alb negru poate fi abstractă și greu de înțeles. Sentimentul fotografului nu este aproape niciodată în concordanță cu sentimentul privitorului, nici chiar al protagonistului. Jocul de lumini si umbre din fotografiile alb negru este un joc de sentimente și gânduri guvernate de o ordine interioară, totalmente subiectivă, sufletească. 

Dacă privitorul tocmai a pierdut pe cineva drag, va simți probabil cum femeia din imagine privește cu dor, așteptând parcă pe cineva să apară pe cărarea din zare. Dacă privitorul simte nevoia de natură, de întoarcere la rădăcini, își va imagina cât de reinvigorant și mistic în același timp, trebuie să fie contactul direct al tălpilor cu iarba. În funcție de starea de spirit a privitorului, imaginea va fi interpretată mereu altfel.

​Dincolo de acest efect, ceea ce iubesc cel mai mult la fotografiile alb negru este puterea lor de a elimina senzația de curgere nemiloasă a timpului. În fotografiile alb negru, timpul nu există. Momentul surprins într-o astfel de fotografie pare să fi existat dintotdeauna. Pare vechi, fără să știm exact cât de vechi. Și în același timp, pare a fi dăinuitor peste timp. Pare a fi nemuritor. 

Fotografiile color au puterea de a surprinde momentul, în toată spledoarea suprafeței sale, bucurându-ne ochii. Dar numai fotografiile alb negru pot ignora complet suprafața și pot radiografia profunzimea sentimentului care s-a născut din acel moment și care a rămas tatuat pentru eternitate, undeva pe suflet. 

Cetatea de Baltă / iunie, 2013