Oaspeți pe valea Târnavelor / Ziua 2Unele lucruri merită evocate. Merită să fie povestite, împărtășite și transmise mai departe. De ce? Pentru că există în lume locuri care îți taie respirația, tradiții milenare și oameni fascinanți, capabili să îți lase în inimă o amprentă adâncă, imposibil de șters.
Cea de-a doua zi la Jidvei ne-a întâmpinat cu soare. Un soare de vară, cu lumină puternică și curată, în deplină armonie cu răcoarea dimineții de la munte și mirosul pădurilor din Târnave. M-am trezit devreme, cu mult înainte de micul dejun, pentru a-mi curăța echipamentul și a-mi pregăti cele necesare pentru expediția zilei care urma. Ne propusesem să vedem viile Jidveiului, sau, mă rog, atât cât se poate vedea într-o singură zi. Eu le-am văzut deja de atâtea ori și le cunoșteam vastitatea, dar era prima dată că pot vedea și gusta strugurii copți sub soarele transilvănean. Cred că așa se explică emoția aceea specială pe care o simțeam atunci, o emoție căreia japonezii îi spun wakuwaku. Am stat mai bine de o oră pe terasă, am răspuns la mailuri mai urgente după care m-am întors în cameră să îmi iau bagajul. Am avut inspirația sau norocul de a privi pe fereastra camerei și nu mi-a părut rău deloc. Vechea biserică din curtea castelului și caii de la Jidvei mi-au oferit un spectacol de neegalat. În astfel de momente mă bucur mai mult ca niciodată de obiceiul de-a purta mereu o cameră foto cu mine. Nelu Mărginean, ghidul nostru de azi, ne-a venit în întâmpinare jovial ca întotdeuna, și am pornit spre locul de unde începe totul: via. În drumul spre vie, am întâlnit turme de oi care se înfruptau din iarba acestor locuri. Aer curat, apă pură și iarbă proaspătă. Mai organic de atât nu există. Cum să nu fie aici cea mai bună brânză din lume?
Drumul spre vie a fost presărat cu bucurii. Prima bucurie a fost întâlnirea cu unul din cei 50 de nuci plantați de-a lungul timpului prin împrejurimi de Nelu.
Nelu a oprit mașina, a scos brișca, a cules o nucă verde, și a început să scormonească după miezul alb. Yoko și Taro priveau fascinați deoarece nu știau încă ce este fructul acela misterios. Nu mai văzuseră niciodată până atunci nuci verzi. Încântați din cale-afară de miezul de nucă verde, am pornit iar la drum dar nu pentru mult timp deoarece după câteva minute a urmat un alt popas. De data aceasta în fața unui alun, la fel de misterios pentru Yoko și Taro. Nu mai văzuseră niciodată un alun.
Încântați din cale-afară de alunele proaspete, am pornit iar la drum dar nu pentru mult timp deoarece, după câteva minute, a urmat un alt popas. De data aceasta în fața unei livezi de pruni.
Încântați din cale-afară de prunele proaspete, am pornit iar la drum. Evident, nu pentru mult timp deoarece, după câteva minute, a urmat un alt popas. De data aceasta în fața unui mic miracol de sfârșit de august: un soc înflorit, special pentru Yoko și Taro, care s-au întâlnit pentru prima dată cu mirosul îmbătător al acestei flori.
Încântați din cale-afară de mirosul îmbătător al florii de soc, am pornit iar la drum. Nu pentru mult timp. Mai aveam doar un deal de trecut. Iar pe partea cealaltă... viile Jidveiului. Sau Raiul pe Pământ. Mie îmi sună la fel.
Via este pentru mine cea mai frumoasă simbioză dintre sârguința omului și puterea naturii. Este expresia dragostei pentru curat, pentru natural și pentru tradiție. Iar aroma strugurilor de aici este atât de intensă și de bogată încât cuvintele sunt pur și simplu de prisos. Așa se explică caracterul curat, cristalin și yasashii al vinurilor Jidvei.
Viile de la Jidvei nu sunt doar așa, de dragul să fie. Sunt printre cele mai îngrijite și iubite vii din câte am văzut în modesta mea viață. Pot spune că sunt suficient de norocos să fi văzut ceva mai multe vii decât majoritatea oamenilor. Viile de aici au însă ceva aparte. Vibrează de sănătate, de frumos și de parfum. Și se întind pe o suprafață uluitoare de 2500 de hectare, Jidvei deținând cea mai mare plantație viticolă cu proprietar unic din Europa.
Cât înseamnă 2500 de hectare? Atât cât vezi cu ochii când te afli pe cel mai înalt deal din zonă și vezi departe, departe, până la linia orizontului, toate celelate dealuri acoperite cu viță de vie și ți se spune că, de fapt, mai sunt vii și dincolo de orizont. Este atât cât îți ia o zi întreagă de condus continuu, cu o mașină de teren, și când ajungi seara târziu la castel, fascinat de atâtea coaste de deal acoperite cu rânduri impecabile, frumoase, sănătoase, vibrante, frumos mirositoare de viță de vie, să ți se spună, „ei, n-ați văzut nici jumătate”. Cam atât înseamnă 2500 de hectare de vie. Iar castelul de la Cetatea de Baltă, autoritar și maiestuos, le păzește de toate relele din lume.
Când vorbesc despre natura bogată a acestor locuri și despre oamenii care le-au șlefuit, dându-le forma de azi, tind să folosesc multe superlative și există riscul de-a părea că exagerez. Și ce păcat ar fi să creadă cineva că exagerez. Cred că cea mai bună modalitate de a vă convinge de miracolul care se întâmplă aici, an de an, veac de veac, este să gustați acești struguri, fie proaspeți, fie prin vinul făcut aici, și veți ști sau cel puțin veți simți prin intermediul papilelor gustative de ce scriu așa cum scriu despre Jidvei.
După ce ne-am înfruptat pe cinste din bunătățile acestui ținut de poveste, în semn de omagiu adus naturii și oamenilor locului, Yoko și Taro ne-au oferit o doină înduioșătoare care, vrând nevrând, au furat o lacrimă din ochii lui Nelu (dar să nu mai spuneți la nimeni).
Cu stomacul plin de bunătăți și inima de emoții, am început să coborâm dealurile, în drum spre castel. Îmi era foarte greu să mă gândesc că în cel mult două ore trebuia să plecăm de la Jidvei.
Drumul de întoarcere nu a fost plictisitor. Nici nu avea cum să fie. Am făcut un popas la Crama Tăuni, un adevărat miracol tehnologic al industriei vinului european. Felul în care crama de la Tăuni a fost construită asigură cele mai bune condiții posibile pentru a obține niște vinuri curate și cât mai naturale. Așezată în mijlocul viilor pentru a asigura transportul rapid al strugurilor proaspăt culeși, este la ora actuală cea mai mare cramă gravitațională a Europei.
Yoko și Taro, ne-au oferit un mic moment muzical printre tancurile de inox, urând recoltei din 2018 să fie una reușită. Și ce recoltă s-a dovedit a fi în 2018! Abia aștept vinurile acestui an! Următorul popas, crama Jidvei. Aici ne-am bucurat de spumantele obținute după metoda tradițională și am învățat câte ceva despre modul în care sunt produse.
Timpul a curs repede, ca un râu de munte. Ne-am bucurat nespus de această experiență și, la ultimul pahar de vin gustat pe terasa castelului, i-am promis lui Nelu că vom duce cu noi în Japonia povestea Jidveiului și o vom spune la cât de mulți oameni vom putea.
Și pentru că suntem oameni de omenie și ne ținem de promisiune, vom începe o serie de evenimente în care vom cânta, vom degusta vinuri și vom povesti despre pământurile unde s-au născut și oamenii care le-au ridicat, cu atâta trudă, la rang de artă. Detalii despre evenimentele pe care le organizez în Japonia găsiți la categoria „Evenimentele mele”. Dacă sunteți prin apropiere, vă aștept cu mult, mult drag, cu vin bun și cu foarte multe lucruri de povestit. Și în final, poza mea de suflet a acestei călătorii, alături de Nelu Mărginean. Mă plec cu smerenie în fața lui și îi mulțumesc pentru experiențele pe care numai el putea să ni le dăruiască.
Daniel Alexandru BERES
|
Pe 10 martie, 2019, în Osaka, alături de prietenii noștrii, Yoko și Taro, vom organiza un eveniment cu totul și cu totul special în care vă veți putea bucura toate simțurile prin intermediul a două veritabile comori românești: vinul și muzica. Vom degusta împreună 6 sortimente de vin românesc și ne vom bucura de muzica celor doi frumoși artiști.
|