Șezi blând și învață

Lucrez cu lumea magică a vinului de peste 10 ani și încet, încet, încep să îi înțeleg tainele și să mă îndrăgostesc din ce în ce mai mult de tot amalgamul de cultură, pasiune, arome și povești care se ascund în vin. Desigur, mai este mult de explorat, mult de înțeles, mult de citit și de ascultat dar, cu un dram de optimism, pot spune că sunt pe drumul cel bun.

Recent, am decis să intru puțin și în lumea altor băuturi tradiționale românești. Prin urmare, împreună cu colegii mei, am decis să introducem și altfel de tradiții românești îmbuteliate pe piața japoneză. Făcând acest pas am realizat însă pentru prima dată cât de puține știu de fapt despre băuturile tradiționale românești, altele decât vinul. Mi s-a întâmplat să fiu chiar rușinat de întrebarea unui client japonez care, curios fiind, m-a întrebat de diferențele dintre țuică, palincă, horincă și vinars.

Aveam doar o idee vagă dar nu am reușit să îi dau un răspuns satisfăcător. Era clară diferențierea între vinars și celelalte băuturi însă la detaliile care diferențiază de exemplu țuica de pălincă m-am cam împotmolit. Știam că sunt băuturi naturale din fructe și că se folosește cuvântul pălincă doar în Transilvania. Evident, clientul meu nu s-a arătat foarte mulțumit de răspunsul meu șovăielnic așa că i-am promis că voi studia mai atent problema și voi veni cu răspunsuri. Vorba aia, omul cât trăiește învață așa că m-am pus pe cercetat și învățat.

Nu mică mi-a fost surpriza când, încercând să găsesc niște definiții ale băuturilor tradiționale am găsit... un adevărat talmeș-balmeș. Ceea ce credeam că se va termina în câteva ore de studiu pe internet s-a transformat în zile bune în care am așteptat răspunsuri de la oameni care lucrează în domeniu. Răspunsurile erau bune, doar că... nu semănau unele cu altele. Păreri multe, documentare puțină. Fiecare cu varianta lui, fiecare cu povestea lui, însă tot nu se potriveau una cu alta așa că într-un final am ajuns la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, lucru pe care trebuia să îl fac de la bun început! Definițiile oficiale sunt cam stufoase, sunt însoțite de foarte multe reglementări și se adresează în primul rând producătorilor de băuturi tradiționale. Dar, mi-au fost de mare ajutor și pot spune că am reușit să îi explic clientului meu japonez diferența dintre țuică, pălincă, horincă și vinars iar acesta s-a declarat în sfârșit mulțumit. Și ca să nu țin doar pentru mine și pentru curiosul meu client japonez, am făcut un mic ghid care sper să fie de folos amatorilor de tării tradiționale românești :)

1. Țuică

Țuica este o băutură alcoolică tradițională românească obținută exclusiv prin fermentarea alcoolică și distilarea prunelor. Orice băutură obținută din alt fruct nu poate fi numită țuică. Fermentarea se poate face numai în căzi de lemn, cuve tradiționale sau, în anumite zone, în vase de inox. Distilarea se face în cazane de cupru sau instalații de distilare iar produsul distilării trebuie să aibă arome caracteristice provenite de la prune. Dubla distilare este permisă și poate fi specificată pe eticheta produsului final. În funcție de durata de învechire, denumirea produsului „țuică” poate fi înlocuită cu denumirile: țuica bătrână, obținută din distilate învechite minimum 3 ani sau țuica extra, obținută din distilate învechite minimum 7 ani. Este foarte important de știut că legislația nu permite folosirea de produse îndulcitoare, substanțe aromatizante, coloranți sau alcool provenit din alte surse, țuica fiind obținută exclusiv din prune, nimic altceva. Concentrația alcoolică a țuicii depinde foarte mult de tradiția zonei în care se obține însă trebuie să fie de minim 24%. Depozitarea țuicii trebuie să se facă în butoaie din lemn, în sticlă sau inox, alte materiale nefiind permise. Țuica se produce în toate regiunile din România.

O țuică strașnică

2. Horincă

Conform legislației în vigoare, Horinca este țuică obținută în regiunea Maramureș. Denumirea de horincă este recunoscută de lege ca fiind specifică regiunii Maramureș. Este de fapt o garanție a faptului că băutura este maramureșeană. Utilizarea denumirii de horincă este interzisă pentru distilatele obținute în alte regiuni ale României.

În ceea ce privește modul de obținere, învechire și comercializare, deși maramureșenii susțin că-i altă mâncare de pește, legea nu prevede nicio diferență între horincă și țuică. Desigur, horinca vine la pachet cu mândria maramureșană, așa că sigur nu-i făcută după ureche!

O horincă strașnică

3. Pălincă

Pălinca este o băutură alcoolică tradițională românească obținută exclusiv prin fermentarea alcoolică și distilarea unui fruct sau a unui amestec de fructe. Țuica poate fi obținută numai din prune însă pălinca poate fi obținută din: prune, corcodușe, mere, zmeură, mure, caise, piersici, pere Williams, coacăze roșii, coacaze negre, scorușe, soc, gutui și boabe de ienupăr (wow!!!). Fermentarea și distilarea se realizează la fel ca la țuică dar există mici diferențe în ceea ce privește tăria alcoolică maximă autorizată. Evident, mirosul și gustul produsului distilat e musai să fie caracteristic fructului din care s-a obținut. Asemenea țuicii, nici pălinca nu poate fi îndulcită artificial iar adaosurile de orice fel (coloranți, arome etc) sunt strict interzise. Concentrația alcoolică minimă permisă este de 40%. Depozitarea, păstrarea și învechirea produsului se realizeaza neapărat în vase din lemn, inox sau din sticlă.

Cuvântul pălincă este înregistrat la nivelul Uniunii Europene ca Indicație Geografică și se poate folosi pe teritoriul țării noastre, numai pentru băuturile obținute în regiunile Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș. Băuturile spirtoase obținute în alte regiuni, conform legii, nu pot purta denumirea de pălincă.

O pălincă strașnică

4. Vinars

Vinarsul este o bautură alcoolică tradițională românească obținută exclusiv prin distilarea vinului sau prin redistilarea unui distilat de vin. Cu alte cuvinte, este o băutură obținută exclusiv din struguri. Distilarea se face în condiții atent controlate, atfel încât produsul distilării să aibă o aromă și un gust specifice vinului respectiv. Folosirea la fabricarea vinarsului a produselor îndulcitoare nu este permisă. Concentrația alcoolică trebuie să fie de minim 37,5%. În funcție de durata de învechire, este admisă indicarea pe etichetă a perioadei de învechire, după cum urmează:

V = „vinars”, obținut din distilate învechite minimum un an
VS = „vinars superior”, obținut din distilate învechite minimum 3 ani
VSOP = „Very Superior Old Pale”, obținut din distilate învechite minimum 5 ani
XO = „Extra Old”, obținut din distilate învechite minimum 7 ani

Învechirea este musai să se facă în butoaie de stejar.

Un vinars strașnic

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea distilatelor tradiționale românești. Cine nu mă crede găsește ORDINUL nr. 368 din 13 iunie 2008 aici. În rest, să beț' cu voie bună, ce vă cade bine și cu cine vă cade bine. Da' cu chibzuială!

Atenție la legislația japoneză!

Regulamentele japoneze privind conținutul de alcool metilic din băuturile spirtoase prezintă particularități care permit comercializarea acestor băuturi numai în anumite condiții. O lege intrată în vigoare în Japonia în anul 1954 (Legea privind siguranța alimentară nr. 182 / 15.07.1954) prevede o cantitate maximă de 1mg/cm3 de alcool metilic admisă în băuturile pentru consumul direct, în timp ce Uniunea Europeana prevede o cantitate de 5mg/cm3.

Legea japoneză nu interzice explicit consumul acestor băuturi. Totuși, importul lor este permis numai dacă pe eticheta importatorului se menționează faptul că sunt importate pentru industria de patiserie. Astfel, importatorii de pălincă, țuică sau horincă sunt obligați să menționeze pe spatele etichetei în limba japoneză sintagma „produs pentru patiserie” (製菓用). Conform legislației nipone, este ilegal să se comercializeze băuturile care nu au eticheta importatorului în limba japoneză atașată pe ambalaj sau sticlă. Cu alte cuvinte, dacă eticheta importatorului în limba japoneză este atașată, nu aveți probleme.

În aceeași situație se află și băuturile tradiționale ungurești, cum ar fi palinka, franțuzești, cum ar fi calvados, sau italienești, cum ar fi grappa.

Atenție la... etică!

Nu mică mi-a fost surpriza să aflu că există în Japonia o companie care susține că a inventat cuvântul palinca, prin urmare l-a înscris la Oficiul Pentru Invenții și Mărci al Japoniei ca brand propriu. Mai mult, a solicitat tuturor importatorilor de pălincă românească și de palinka ungurească să renunțe la importul acestor produse pe teritoriul Japoniei deoarece cuvântul palinca este înregistrat de dumnealor. Este ca și cum eu aș înscrie la OSIM România cuvântul nihonshu și în baza înregistrării mărcii, nu aș mai permite accesul pe piața românească a sake-ului Japonez.

Desigur, înregistrarea unui astfel de cuvânt ca brand propriu, pe lângă faptul că este lipsită de etică, la o cercetare mai atentă, se dovedește a fi și fără valoare legală. Cuvântul pălincă, fiind indicație geografică protejată (IGP) la nivelul Uniunii Europene, nu poate fi recunoscut în Japonia ca marcă privată, chiar dacă a fost înregistrat la Oficiul Pentru Invenții și Mărci. Acordurile internaționale la care este și Japonia semnatară, oferă protecție indicațiilor geografice și anulează orice marcă care nu a fost înregistrată în conformitate cu aceste acorduri, atunci când marca face referire la aceste băuturi. Cu alte cuvinte, reglementările privind indicațiile geografice sunt prioritare reglementărilor privind mărcile înregistrate.

În concluzie, dacă vine cineva și vă spune că în Japonia nu aveți voie să importați, cumpărați sau să consumați pălincă, puteți să îi spuneți liniștiți: șezi blând și învață!

Pălincă de 50 de grade

Dacă doriți să știți mai multe despre produsele românești pe care le promovăm în Japonia, vă invit cu drag la evenimentele echipei mele. Batem neîncetat Japonia în lung și în lat și ne-am bucura tare mult să vă avem alături în aventurile noastre. Orarul evenimentelor în găsiți AICI.