Călători în lumea JidveiUpdate: 24 august, 2018
An de an, câte un grup de japonezi din lumea vinului vizitează podgoria Târnave și an de an am onoarea să le fiu ghid. Despre podgoria Târnave și compania Jidvei este foarte greu de vorbit fără a folosi superlative și dacă ar fi să scriu exact ceea ce cred despre pâmântul, via, satele și oamenii de acolo, cu siguranță ar părea că exagerez, că mint cu nerușinare, că încerc să vă păcălesc. Singurii care ar înțelege ar fi cei care au fost deja acolo. Așa că, voi renunța la pornirea pe care o am de a așterne cuvinte frumoase în neștire și voi realiza pur și simplu o fotocronică a călătoriei sperând că imaginile vă vor putea spune măcar o parte din povestea acelor locuri.
Ziua 1 - Drumul către România
Drumul către aeroportul Narita a fost lipsit de peripeții. Trebuia să mă văd cu gașca la ora 20:30 pentru a prinde zborul de 22:30 cu Turkish Airlines. Evident, fiind în Japonia, toată lumea a fost prezentă la ora 20:00. Nici nu se putea altfel. Tocmai bine pentru că ora zborului se schimbase de la 22:30 la 22:00. Înainte de a ne îmbarca am făcut și câteva poze. Membrii grupului din acest an au fost:
Ziua 2 - București (18 iunie)
După un zbor lin de aproape 12 ore, am ajuns în cosmopolitul aeroport din Istanbul unde am așteptat zborul către București la o cafea. Între timp data se schimbase așa că eram deja în ziua a doua a călătoriei noastre. Nefiind aglomerat la ora aceea, chelnerițele turcoaice au avut mai mult timp pentru noi și ne-au oferit o mulțime de zâmbete gratis, lucru care a avut o contribuție majoră la începutul reușit al acestei zile.
A urmat un zbor de o oră, la fel de lin și la fel de lipsit de peripeții. Ioana, zâna bună de la Jidvei care a făcut această călătorie posibilă și dl. Dumitru, jovialul nostru șofer (și probabil cel mai bun DJ de pe drumurile patriei) ne-au așteptat cu zâmbete cât China, acestea fiind de departe cel mai bun medicament după un drum de mai bine de 18 ore. Ne-am deplasat către hotelul Ramada unde spre surpriza noastră, camerele erau deja pregătite deși era încă dimineață. Pesemne, când nu se uită nimeni, zânele bune lucrează!!! Ne-am instalat, ne-am schimbat, am făcut un duș și am observat cu bucurie că pe mesele din camerele noastre erau reclame tocmai cu un vin de la Jidvei. Chiar unul din preferatele mele! Numai semne bune!!!
La ora 12:00 am plecat cu toții către Zexe, unde Ioana ne făcuse rezervare pentru un prânz românesc. Un restaurant luminos, primitor și frumos. Deși ploua, părea că o lumină aparte învăluie întregul restaurant și sentimentul a fost unul deosebit de plăcut chiar înainte de a intra.
Mare bucurie să vedem spumantul Jidvei Roze pe meniu. Dl Sakamoto a făcut onorurile și ne-a servit cu eleganță licoarea bahică.
Zexe ne-a oferit un prim prânz românesc de neuitat. Încântarea oaspeților japonezi a fost fără margini iar însuflețirea cu care dl Natsume discuta despre prospețimea ingredientelor folosite a creat o atmosferă excepțională. Chapeau bas pentru bucătar!
După prânz, ne-am îmbarcat din nou în microbuzul d-lui Dumitru și în acorduri de O sole mio în interpetarea lui Bryan Adams și Luciano Pavarotti, ne-am îndreptat către Muzeul Național de Istorie. Acolo ne-am petrecut toată după-amiaza iar oaspeții noștri au învățat tot ce se putea despre Daci și Romani. Apropo, pentru cine nu a fost încă, recomand o vizită la Muzeul de Istorie. Merită!!!
După un curs intensiv de istorie, a urmat o binemeritată cină la cochetul Pâine și Vin. Pe meniu în jur de 50 de vinuri românești din toate regiunile țării!!! Toate servite la pahar!!! Ce poate încânta mai mult 5 somelieri japonezi aflați în vizită în România?
Ziua 3 - Drumul către Jidvei (19 iunie)
Drumul către un loc ca în povești nu putea fi decât de poveste. Ioana a venit de dimineață cu o veste extraordinară: s-a deschis Transfăgărășanul! Ne-am îmbarcat în microbuzul d-lui Dumitru iar cei trei tenori ne-au încântat până la Mănăstirea Argeșului. Povestea Anei, ascunsă în zidurile mânâstirii le-a impresionat pe cele două doamne până la lacrimi: lucrurile care dăinuie nu pot fi create fără jertfă.
Ne-am continuat drumul până la poalele Cetății Poenari, care prevestea că vom trece granița către Transilvania, ținutul legendar al vampirilor și vârcolacilor. De frică am făcut popas și am mâncat căte-o ciorbă de fasole cu ceapă.
Apoi a urmat lacul Vidraru.
Apoi drum ascendent și peisaje care ne tăiau respirația.
Dl Natsume și-a găsit un prieten...
...Dl Sakamoto și-a lăsat tricoul să vorbească...
...dl Natsume suspina după motociclete (este pasionat de călătoriile cu motocicleta!)...
... doamnele au găsit un motiv de distracție...
...și în sfârșit mi-a făcut și mie cineva o poză! :)))
Ziua 4 - Cramele Tăuni și Blaj
E ceva să fii cazat într-un castel!!! Puțin afectați încă de schimbarea de fus orar, ne-am trezit cu toții foarte devreme și am avut timp să admirăm Cetatea de Baltă, înainte de micul dejun.
După micul dejun, alături de viticultorii Ion Mărginean și Marin Cucură, ne-am îmbarcat și am pornit către prima noastră incursiune în lumea Târnavelor. După nici 15 minute de condus, au început să apară viile. Și nu s-au mai terminat...
Compania Jidvei deține cea mai mare suprafață de viță de vie din România (2.500 hectare, din care 2.300 hectare pe rod). Dar, nu este doar cea mai mare. Este una dintre cele mai îngrijite și binegândite din câte am văzut până acum, atât din România cât și din afara ei. Ceea ce frapează pe oricine nu este doar suprafața totală ci și minuțiozitatea cu care fiecare palmă de pământ a fost analizată astfel încât să găzduiască soiul potrivit. Fiecare pantă de deal, fiecare vale și fiecare tip de sol oferă condiții diferite. Modul în care razele soarelui ajung la vița de vie este influențat de înclinația pantei, aciditatea este influențată de tipul de sol, temperatura este influențată de altitudine, astfel încât ne trezim că pe fiecare coastă de deal sau în fiecare vale avem un soi de struguri diferit, ales astfel încât combinația loc-soi să fie cea mai bună. Cei de la Jidvei chiar nu s-au dat în lături de la a-și face temele când au ales ce și unde se plantează. Absolut nicio viță nu este plantată întâmplător.
Prima oprire a fost la crama Tăuni, unde ne-a primit dl Inginer Florin Frățilă. Este o cramă semigravitațională în care se obțin vinuri de o calitate excepțională. Așa cum îi șade bine, crama este situată fix în mijlocul unei suprafețe de 700 de hectare de vie astfel încât, la culesul strugurilor, transportul acestora până la cramă se realizează în mai puțin de 20 de minute. Cât de important este acest lucru? Foarte!!! Cu cât strugurii ajung mai repede în cramă, cu atât se oxidează mai puțin. Asta înseamnă mai multă prospețime și mai puțin antioxidant!
Bazinele de macerare, fermentare și depozitare sunt fabricate la fața locului din inox de cea mai înaltă calitate, termoizolate și cu temperatură controlată 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Întreaga tehnologie utilizată în cramă este de ultimă oră. Doi dintre membrii grupului nostru (d-na Endo și dl Sakamoto) vizitează anual crame din întreaga lume și sunt la curent cu cele mai noi tehnologii din industria mondială a vinului. Totuși, ceea ce au văzut la Tăuni i-a impresionat.
Un alt fapt inedit este că majoritatea strugurilor sunt culeși noaptea, pentru a profita de temperaturile scăzute de pe timpul nopții. Astfel prospețimea strugurilor rămâne intactă, ceea ce chiar este lucru mare!
Următoarea oprire, crama Blaj! Tehnologia de ultimă oră iese în evidență și aici. Grija la detalii este misiunea numărul 1 a tuturor angajaților și totul este controlat cu o strictețe ieșită din comun. Totul se face cu un singur scop: asigurarea celei mai înalte calități posibile pentru vinurile obținute. Curățenia? Ca într-o sală de operații!!!
La Blaj se obțin și binecunoscutele vinuri de colecție din gama Castel. Acestea sunt stocate la subsol într-un mediu perfect, la o temperatură de 14 grade, neschimbată pe tot timpul anului. Este bine de știut că aceste vinuri sunt speciale și se obțin numai în anii foarte favorabili, stocul fiind limitat (uneori doar câteva sute de sticle pe an). Aceste vinuri evoluează foarte bine la învechire și valoarea lor poate crește odată cu trecerea anilor.
Tot la crama Blaj am avut parte de două surprize neașteptate: piersici și vișine!!! Vișinele au au fost extrem de populare printre oaspeții japonezi dat fiind faptul că aceste fructe nu se găsesc în Japonia.
De la crama Blaj ne-am întors la castel pentru un scurt prânz. De foame am uitat să mai fac poze...
După prânz am trecut pe la laboratorul de cercetare și analize. Da, compania Jidvei are propriul laborator! Aici, zi de zi, se analizează ceva începând de la boabe de struguri, frunze, rădăcini și până la mostre de sol adunate din fiecare parcelă în parte. Se desfășoară o muncă titanică în mod continuu și sunt adunate / stocate cantități uriașe de date. Prin analiza susținută a acestor date de-a lungul anilor este posibilă explicarea specificului terroir-ului Târnave. De exemplu, nu numai că știm că strugurii crescuți aici au un echilibru perfect între aciditate și zaharurile acumulate dar, știm și de ce. În cele mai mici detalii!!! De asemenea, prin analizarea și supravegherea continuă a tuturor factorilor care influențează modul de creștere al strugurilor se asigură o protejare eficientă și cât mai naturală a viței de vie. În acest laborator se analizează însăși natura!
După vizita în laborator am luat din nou drumul pietruit al viei. De data aceasta nu ne-am rezumat doar la a admira via de la depărtare ci am întrat în detalii, studiind de aproape particularitățile biologice și fizice ale fiecărui soi care ne-a ieșit în cale.
Dacă locația este optimă pentru vița de vie, nu contează cât de inaccesibilă sau cât de mare este înclinația pantei. Cel mai mare accent se pune pe lucrurile de care are nevoie strugurele pentru a oferi cele mai bune arome posibile. Zona se terasează și se plantează viță de vie. În aceste vii culesul mecanizat nu este posibil prin urmare totul se realizează manual. În sezonul culesului în vie lucrează aproximativ o mie de muncitori.
În România, când vorbim despre caracteristicile organoleptice ale vinurilor albe, în special despre miros, facem deseori referire la floarea de soc. În limba japoneză floarea de soc este cunoscută sub denumirea de niwatoko. În Japonia floarea de soc nu este atât de comună motiv pentru care am mereu o reținere în a caracteriza nasul unui vin prin expresia „prezintă nuanțe de soc”. Noi suntem familiari cu aceste nuanțe însă japonezii nu. Norocul însă ne-a scos în cale o floare încă nescuturată de soc, toată gașca fiind foarte încântată de mirosul acesteia. Au mirosit-o și pozat-o mult și bine :)
După un studiu la fața locului al soiurilor Riesling Italian, Riesling de Rin, Traminer Roz și Fetească Regală, dl Mărginean ne-a făcut o surpriză foarte plăcută. Ne-a pregătit o masă în aer liber cu un conținut similar meselor pe care le iau muncitorii care lucrează în vie: pâine, brânză, slănină, ceapă și roșii. Toate crescute / făcute la Jidvei. Da, Jidvei are propria fermă de porci, propria fermă de vite, propriile sere, propriile lanuri de grâu și propria brutărie!!!
După delicioasa gustare, ne-am pornit către castel pentru cină! Pe drum am făcut un scurt popas pentru a privi o vie tânără, în al doilea an de existență. Vița de vie produce struguri suficient de buni pentru producția de vin abia din al treilea, uneori chiar din al patrulea an de viață. Acest lucru reconfirmă faptul că o poveste de succes în lumea vinului nu poate fi construită decât conform unui plan pe termen lung!!!
Jidvei deține și lanuri întinse de grâu. De ce? Veți mai încolo!
Ajunși la castel, am fost poftiți la masă. Din nou!
Surpriza serii a fost de departe vinarsul Jidvei. De ce surpriză? Pur și simplu pentru că uitasem să le spun oaspeților că Jidvei produce și distilate tradiționale din vin. Și nu orice distilate. Vinarsul de Târnave este o băutură cu indicație geografică și se bucură de recunoaștere în întreaga lume, inclusiv Japonia. Ce este indicația geografică? Este un indicator al faptului că această băutură are o istorie îndelungată pe aceste meleaguri dar și al faptului că este obținută conform unor standarde de calitate bine definite. În valea Târnavelor se producea vinars încă din anii 1200 de către coloniștii sași. Vinarsul de Târnave se obține exclusiv din distilarea vinurilor de cea mai înaltă calitate și nu conține nimic altceva decât vin distilat. Culoarea de chihlimbar, aromele fine și gustul catifelat sunt formate pe perioada celor 5 ani de învechire în butoaie de stejar făcute tot în valea Târnavelor. Învechirea în aceste butoaie locale conferă vinarsului originalitate și unicitate. Merge foarte bine după masă, ca digestiv, și se împacă bine de tot cu deserturile pe bază de înghețată sau ciocolată.
După cină, s-au oferit și primele suveniruri din Japonia. De data aceasta un sake cu indicație geografică produs în zona Gifu de un producător mic, prieten bun al d-lui Sakamoto.
Am plecat la culcare arși de soare, fermecați de cât de multe am putut vedea și învăța într-o singură zi și cu gândul la ce ne va aduce ziua următoare.
Ziua 5 - Crama Jidvei și câteva surprize
Al doilea mic dejun la castel. Bucate simple și bune! Vedeta incontestabilă a micului dejun a fost brânza de casă făcută, evident, tot la Jidvei.
Am plecat în grabă către crama Jidvei unde ne aștepta dl Ioan Buia, un semizeu al Târnavelor. Ne-a prezentat crama, dându-ne cele mai detaliate explicații de până acum despre procesul de obținere al vinurilor din această zonă. Aceeași rigurozitate ca la celelalte crame dar la alt nivel. Crama Jidvei are cea mai mare capacitate de producție dintre toate cramele companiei. Tot aici se găsesc și două linii de îmbuteliere ultramoderne precum și un depozit uriaș.
Tot în această cramă se obțin și spumantele Jidvei, unele dintre cele mai iubite spumante românești. Calitatea acestora este exemplară și pot concura cu cele mai cunoscute branduri din lume fiind printre cele mai medaliate spumante autohtone. Toate spumantele Jidvei se obțin după metoda tradițională de fermentare în sticlă, cunoscută și sub denumirea de metoda Champenoise. Obținerea spumantului prin metoda tradițională este deosebit de costisitoare și presupune un efort susținut. Modul de lucru nu poate fi decât manual, iar durata obținerii este mai lungă de un an. Întreg procesul presupune multă atenție și cere multă dăruire.
Fiind foarte atent la tot ce ne povestea dl Buia, am făcut puține poze la crama Jidvei. Am apucat în drum spre ieșire să prind în cadru un camion care aștepta să fie încărcat pentru distribuție internă.
După vizitarea cramei Jidvei ne-am întors la Cetatea de Baltă pentru a lua prânzul la castel. După prânz ne-au așteptat două surprize deosebit de plăcute. Prima surpriză a fost un tur al castelului oferit de d-na administrator Ince, o doamnă pe care pur și simplu o ador. Câteva detalii despre castel găsiți AICI.
A doua surpriză a fost un minicurs de echitație, pentru toți membrii grupului.
După minicursul de echitație am făcut o scurtă vizită în grajdurile din spatele castelului unde am mai aflat câteva lucruri frumoase. Cele 2.300 de hectare de vie sunt înconjurate de păduri întinse de stejar și fag. Jidvei nu numai că administrează mare parte din aceste păduri dar a eliminat și vânătoarea astfel încât animalele sălbatice au găsit un adevărat paradis în această zonă. Există și o mare populație de căprioare și uneori se întâmplă ca lucrătorii în vie să găsească pui de căprioară pierduți de mama lor sau chiar răniți. Aceștia sunt preluați și aduși la castel unde sunt îngrijiți și hrăniți până la maturitate apoi predați ocolului silvic pentru a fi plasați în rezervații naturale din Transilvania.
După frumoasele surprize, ne-am pregătit pentru degustarea de la ora 18:00 care urma să fie susținută de dl Ioan Buia, enologul Jidvei. Dl Buia este enolog din 1972, fiind probabil cea mai experimentată persoană din România în acest domeniu.
Am gustat în total 11 vinuri din gamele Tradițional, Clasic, Grigorescu, Nec Plus Ultra, Tezaur, Mysterium și Owner's Choice.
Fiecare vin în parte a fost intens degustat și dezbătut.
Seara s-a încheiat cu o cină fabuloasă pregătită de maestra Daniela Drăguț, care a încântat simțurile celor prezenți atât prin rafinament cât și prin realizarea unui mariaj excelent cu vinurile Jidvei.
Ziua 6 - Sânmiclăuș, Școala de Viță și iile
Au trecut doar 6 zile de când am plecat la drum și deja Japonia părea un tărâm îndepărtat pe care l-am lăsat în urmă de ani de zile. Și cel mai ciudat este că nu eram singurul care simțea asta. Toți cei 5 japonezi mi-au spus sugoku wakaru, când le-am spus ce simt. Adică un fel de te înțeleg perfect.
La micul dejun am avut parte de o surpriză frumoasă, frumoasă. Dl Mărginean, gazda noastră din vie, ne-a adus dulceață de vișine făcută de soția dumnealui. Ținuse minte că japonezii nu cunosc acest fruct și a vrut să le ofere ceva autentic, un gust „de casă”. Și tare bine a făcut! A fost cea mai bună dulceață de vișine pe care am gustat-o vreodată. M-a făcut să uit și de poze!
După micul dejun, ne-a preluat d-na Daniela Popescu, doctor în viticultură. Ne-am îndreptat către Sânmiclăuș, un sat care găzduiește niște vii cu totul și cu totul speciale. Într-o engleză perfectă, d-na Popescu ne-a povestit o grămadă de detalii interesante despre vie, soluri și climă. Abundența de informații care venea din direcția dumneaei i-a fermecat pe japonezi. S-au potrivit de minune.
În viile din Sânmiclăuș ne-a așteptat dl Inginer Laurențiu Medruț, responzabil cu tot ce mișcă și ce stă în zona respectivă.
Toate viile Jidveiului sunt împânzite cu stații meteo echipate cu tehnologie de ultimă oră. Sunt analizate în permanență temperatura, umiditatea, variațiile de temperatură zi-noapte și toate astea la nivelul viței de vie. Aceste informații sunt centralizate și pot fi accesate online, în timp real, direct de pe telefoanele inginerilor de la Jidvei. Toate datele sunt stocate astfel încât pe termen lung se pot studia cu minuțiozitate efectele climei asupra viței de vie și implicit asupra vinului.
Spuneam mai sus că via de la Sânmiclăuș este specială. Ei bine, aici sunt găzduite cele mai bune parcele din toată regiunea Târnavelor, din care se recoltează strugurii pentru gama premium Owner's Choice (Ana și Maria). De ce sunt cele mai bune parcele? Factorul principal pare a fi relieful și modul în care aerul circulă prin aceste văi. Aici apare un fenomen aparte caracterizat prin mișcarea rotativă a curenților de aer pe o vale în formă de potcoavă. Fenomentul este cunoscut și în Japonia sub denumirea de ryuuketsu (龍穴). Tot datorită acestui fenomen, în anumiți ani este posibilă obținerea de ice wine (vin de gheață) natural.
Plantarea viei este o muncă mult mai migăloasă decât ne putem imagina. De la obținerea materialului săditor pentru plantare până la prima recoltă de struguri pot trece 3 sau 4 ani. Prima dată se fac niște studii de o complexitate uluitoare în urma cărora se stabilește cel mai bun amplasament, în funcție de soiul de struguri dar și de caracteristicile care se doresc mai mult din soiul respectiv. Materialul săditor este obținut în ceea ce numim școală de viță. Da, școală, pentru că aici ia naștere vița de vie și tot aici se formează (educă, dacă doriți) vița astfel încât nu doar să supraviețuiască dar și să înflorească în condițiile deloc prietenoase din vie. O școală de viță, nu se face cu una cu două. Eforturile pentru a susține așa ceva sunt deosebit de mari, motiv pentru care majoritatea producătorilor din România au importat ani de-a rândul material săditor din Italia sau Franța, chiar și pentru soiurile autohtone. Dar iată că la Jidvei nu se importă material săditor deoarece aici există o școală de viță. Prima din România.
În această școală de viță inițial se producea doar material săditor necesar Jidveiului însă în ultimii ani cererile venite de la alți producători sunt în creștere. Astfel, Jidvei produce material săditor și pentru producători din alte regiuni importante cum ar fi Cotnari sau Iași. Jidvei se mândrește cu o calitate ridicată a materialului săditor. Tehnologiile utilizate aici asigură autenticitatea soiurilor, eliminarea bolilor și realizarea unor plantații sănătoase și longevive.
După ce am învățat cât am putut despre materialul săditor, am văzut și micile sere din care provin delicioasele roșii servite la micul dejun din castel. Merită menționat că se cultivă exclusiv soiuri tradiționale românești de roșii!!!
Următoarea oprire: brutăria Jidvei! Vă întrebam în mai sus de ce credeți că Jidvei deține și lanuri de grâu. Ei bine, pentru că la Jidvei se coace pâine din propriul grâu. Multă! Mai exact, 2500 de pâini pe zi. Pâinea este distribuită gratuit zi de zi tuturor angajaților. Evident, ne-am delectat și noi cu pâine caldă. Și cu mirosul ei!!!
După ce ne-am îndopat cu pâine caldă am fost chemați, desigur, la masă :))
Și pentru că pe 24 iunie urmau să fie Sânzienele și ziua internațională a iei, am adresat prietenilor noștri japonezi rugămintea de a îmbrăca o ie românească și de a posta o imagine pe Facebook pe data de 24. Au acceptat bucuroși! Ioana, zâna bună a făcut niște vrăji și ne-a făcut rost de câte o ie pentru fiecare.
Și așa s-a încheiat ultima noastră zi la castelul Jidvei din Cetatea de Baltă. Până în ultimul moment nu am conștientizat că de fapt trebuie să plecăm. A fost destul de greu să ne desprindem de acele locuri dar, cu promisiunea că vom promova în Japonia vinurile Târnavelor și că vom mai reveni și la anul, ne-am îmbarcat în microbuzul d-lui Dumitru hotărâți se ne bucurăm cât putem de mult de drumul de întoarcere. La ieșirea pe poarta principală cineva a spus: Jidvei nu este o simlă companie, Jidvei este un regat din povești.
Ziua 7 - Sibiu - Brașov
Drumul spre Jidvei a fost pe ruta Transfăgărășan așa că am ales drumul de întoarcere prin Sibiu și Brașov. Ziua de 23 iunie ne-am petrecut-o aproape în întregime în Sibiu.
Am început cu un mic tur al orașului cu legendarul pod al minciunilor. Doamnele în special, au gustat cu plăcere legendele acestui pod. Domnii au observat și „ochii de pisică” din acoperișurile caselor sibiene, o caracteristică arhitectonică aparte, specifică doar acestei zone. De fapt, dacă tot am ajuns la „ochii de pisică”, poate este un moment potrivit să menționez că designul siglei Dugheana-Ya conține un astfel de „ochi”. A observat oare cineva până acum? :) În continuare, am făcut un tur parțial al zidurilor exterioare. Ochii de pisică ne priveau de peste tot!
Următoarea oprire a fost la Biserica Evanghelică. Am avut norocul de a fi singurul grup din catedrală. În plus, am avut șansa să prindem un frumos concert de orgă pe toată durata vizitei noastre.
Desigur, am urcat și în turnul bisericii de unde am admirat Sibiul în toată splendoarea sa.
Următoarea oprire: Catedrala Ortodoxă. „Ceva” mai tânără decât biserica evanghelică, dar nu mai puțin impunătoare și bogată în elemente arhitecturale, se înalță Catedrala Ortodoxă a Sibiului. Este cu siguranță o clădire impresionantă, musafirii noștri fiind oarecum mirați de influențele bizantine ale construcției.
După vizitarea catedralei ortodoxe, ne-am găsit o masă la una dintre terasele din Piața Mare și am luat prânzul. Încântați nevoie mare că am găsit vinul Mysterium Rose pe meniu, l-am comandat și de bucurie am și făcut și o ședință foto!
După masă, am mai avut câteva momente plăcute în Sibiu. Unul dintre acestea a fost o înghețată foarte, foarte cremoasă!
Apoi descoperirea unui mic anticariat din care ne-am cumpărat câteva suveniruri frumoase.
După încă o scurtă plimbare pe străzile lăturalnice ale Sibiului ne-am îmbarcat din nou, de data aceasta către Brașov. Am ajuns seara și ne-am cazat la hotelul Bella Muzica. Imediat după check-in, Ioana și-a luat rămas bun de la noi pentru a pleca spre Statele Unite într-o nouă aventură de promovare a vinului Jidvei. Îi ținem pumnii!!!
După plecarea Ioanei, toată lumea a fost de acord că de când am venit în România am mâncat mult mai mult decât în mod normal așa că am hotârăt ca la cină să mâncăm doar desert. Evident, papanași! Și câteva beri.
Ziua 8 - Brașov - Otopeni
În cele din urmă ne-am pornit spre Aeroportul Henri Coandă. O ultimă bere românească. Îmbarcare. Istanbul. Tokyo.
Epilog
Oricât de mult mi-aș dori să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie toată natura, toată pasiunea, tot binele care este înmagazinat în vinurile obținute între cele două Târnave, nu voi reuși. Cuvintele nu vor fi niciodată de ajuns. Jidvei este un loc al vinurilor, al pasiunii, un loc special, luminos și cât se poate de real. Iar cei care ne-au arătat toate aceste lucruri sunt și cei care și-au dedicat întreaga viață viței de vie și vinului nobil de la Jidvei. Mă plec cu umilință în fața lor.
...și mulți, mulți alții fără a căror pasiune și sudoare nimic nu ar fi posbil
Ne vedem la următoarea vizită!
|
|
|
|
|
|
|
